Articole crestine

Vitamina C - VITAMINA VIETII

John Raceala — Fri, 02 Jan 2009 23:13:55 CST

Vitamina C - vitamina vieţii

O arma impotriva tuturor bolilor. Probabil cea mai geniala dintre vitamine este vitamina C, sau acidul ascorbic, cum o numesc specialistii. Daca s-ar decerna medalia de aur la o olimpiada a substantelor nutritive, ea ar fi castigata, fara nici un dubiu, de Vitamina C. O substanta mai pretioasa nu se gaseste pe tot pamantul. Cititi mai jos tot ce merita aflat despre acest superantibiotic.

In organismul uman, vitamina C are doua mari functii: întărirea imunităţii şi echilibrarea psihicului. Ea este cel mai redutabil inamic al tuturor bolilor.

Intarirea imunitatii

In sistemul imunitar, vitamina C este dusmanul neinduplecat al oricaror agenti patogeni, al parazitilor, virusurilor, microbilor si, in primul rand, al radicalilor liberi, care fug de ea ca dracul de tamaie. Fata in fata cu moleculele de vitamina C, radicalii liberi n-au nici o sansa. Si, intrucat ei ne aduc imbatranirea si in final moartea, se poate afirma ca vitamina C este cel mai eficient aparator al tineretii.

Cheia pentru o viata fericita

E absolut firesc sa ne trezim dimineata, intampinand noua zi cu speranta si bucurie, asa cum fac animalele. Daca un om se da jos din pat fara chef, descurajat si plin de ganduri negre, inseamna ca exista o perturbare in biochimia creierului si a nervilor sai. Un asemenea fenomen nu are voie sa se petreaca. Vitamina C joaca aici un rol considerabil, ea poate fi chiar cheia ce ne deschide calea spre o viata mai fericita.

Vitamina C pentru un tesut conjunctiv rezistent

Vitamina C mai are de indeplinit in corpul nostru o functie suplimentara, defel neglijabila. Ea consolideaza tesutul conjunctiv. In acelasi timp, tonifica si netezeste peretii tuturor vaselor de sange, de la cele mai mari pana la capilarele de dimensiuni microscopice. Cu vitamina C, varicele si hemoroizii se retrag, iar ridurile si incretiturile pielii dispar.

Vitamina C pentru gingii sanatoase si dinti puternici

Cu un aport consistent de vitamina C va intariti dintii si gingiile mai bine decat cu orice pasta. Mancati o lamaie pe zi si veti putea musca din mar fara grija. Acest proces de fortificare se manifesta vizibil la gingii si la alveolele maxilarului, oasele cu cel mai mare consum de calciu din corpul nostru. Calciul singur se deplaseaza prea lent pe drumul sau spre celule, atunci cand ele il asteapta in cantitati mari. Combinat insa cu vitamina C, el formeaza compusi - asa-numitii chelaţi -, astfel fiind transportat de urgenta la destinatie, prin curier rapid. Efectele se observa mai ales in aprovizionarea cu calciu a dentinei, materialul din care sunt construiti dintii. In absenta vitaminei C, eficienta calciului scade la jumatate.

Lamaie in loc de spalat pe dinti?

Calciul si vitamina C sunt adversarii nedeclarati ai dentistilor sau, mai bine zis, concurenta lor: stomatologii naturii. Mananca de doua ori pe zi cate o lamaie, si in acest mod se asigura ca au in permanenta respiratia proaspata si dintii perfect curati. Vitamina C omoara bacteriile ce dau nastere cariilor, iar calciul cimenteaza maxilarele si dintii. "E o metoda mai sanatoasa decat sa-ti freci de trei ori pe zi gingiile, pana le ranesti", sustin biochimistii moderni. In sprijinul opiniei lor, ei amintesc de arcadele dentare descoperite in situri arheologice: au apartinut unor oameni care au trait acum 5000 sau 10.000 de ani si prezinta dinti sanatosi, desi pe vremea aceea nu existau cabinete stomatologice si inca nu se inventase pasta de dinti.

Vitamina C stabilizeaza greutatea corporala

Acesta este un lucru extrem de important pentru toate persoanele supraponderale si obeze: vitamina C este aliatul principal al celor ce doresc sa devina supli. Interesant de remarcat este si faptul ca animalele, traind in libertate, isi mentin greutatea corporala stabila pana la sfarsitul vietii, cu ajutorul vitaminei C.

Reglator al procentului de fier

Vitamina C are si alte functii in organismul nostru: ea "elibereaza" fierul din peretele intestinului si din splina si il transfera in sange, pentru a permite aprovizionarea cu oxigen a celulelor.

Repararea tesutului conjunctiv

Vitamina C joaca un rol preponderent in repararea si regenerarea tesutului conjunctiv. De aceea, ea este de mare ajutor la contuzii si loviri, precum si in prevenirea si tratarea diverselor traumatisme suferite de sportivi.

Lista de verificare: carenţa de vitamina C

Primele semne ce indica un deficit de vitamina C pot fi: sangerarea gingiei, racelile frecvente, tendinta de inflamare a mucoaselor, varicele, hemoroizii, excedentul de greutate corporala, oboseala persistenta, nervozitatea, dificultatea de concentrare, starile depresive, tulburarile somnului, riduri, incretituri ale pielii, talpa gastei la ochi, caderea parului, slabiciune generala, lipsa de farmec si carisma.

Actiunea vitaminei C

Absorbţie rapida a vitaminei

Aceasta substanta uimitoare este rapid absorbita in sange si in celule, dar si trimisa in spatiul intercelular. Leucocitele, globulele albe, atat de importante pentru sistemul imunitar, contin concentratii inalte de vitamina C. La omul sanatos, ele sunt pline pana la refuz cu molecule de vitamina C, astfel fiind "inarmate pana in dinti" pentru lupta cu germenii patogeni.

Supradozarea nu e posibila

Vitamina C nu este toxica. Eventualul surplus de vitamina se elimina prin urina, intr-un interval de 24 de ore. Rinichii retin o cantitate redusa, pe care o reintroduc in metabolism. Dupa ingerarea unei cantitati exagerate de vitamina C, organismul foloseste doar aproximativ jumatate.

Din cand in cand, cate un fruct

Potrivit unor cercetari de data recenta, este important sa consumam alimente bogate in vitamina C, distribuite in portii pe tot parcursul zilei. Deosebit de bogate in vitamina C sunt: fructele proaspete, legumele, salata, ficatul.

O lamaie intreaga pentru sanatate

Daca nu beţi doar sucul stors din lămâie, ci îi mancati şi pulpa, acţiunea vitaminei C va fi de 20 de ori mai puternică. Explicatia consta in prezenta bioflavonoidelor in pulpa fructului. Din acest motiv, biochimistii ne sfatuiesc insistent sa nu ne multumim cu zeama, ci sa mancam lamaia in intregime.

Calaul radicalilor liberi

Alaturi de vitamina A, vitamina E si Seleniu, vitamina C face parte din grupa principalilor antioxidanti care combat radicalii liberi, ajutand celulele din corpul nostru sa se reinnoiasca in permanenta si sa-si pastreze sanatatea. Radicalii liberi sunt ansambluri de atomi cu un electron necuplat si o foame nepotolita de oxidare. Ei vor sa smulga dintr-o molecula oarecare a unei celule invecinate un electron, felul lor de mancare preferat, si sa-l inghita. Cand se intampla aceasta, atat molecula respectiva, cat si echilibrul celulei sunt perturbate, declansandu-se prompt o serie de reactii succesive.

Ofensiva radicalilor liberi

Dupa o ofensiva incununata de succes a radicalilor liberi, celula slabita poate fi atacata de miliarde si bilioane de alti radicali liberi. Este o perspectiva deloc imbucuratoare, fiindca exista un numar imens de radicali liberi, ce nu asteapta decat o asemenea sansa. Ei se multiplica exploziv, se afla la ei acasa in substantele nocive si toxice, iar activitatea lor distructiva e incurajata de razele ultraviolete.
Radicalii daunatori iau nastere in organismul nostru pe mai multe cai. Iata cateva: o baie de soare cu durata de zece minute; plimbarea pe o artera intens circulata; consumul unei cutii de ton - delicios, dar otravit cu conservanti. Fumatul echivaleaza cu o fabrica uriasa de radicali liberi. In ce masura au de suferit celulele in urma atacului lor ne-o arata, de exemplu, numeroasele incretituri fine de deasupra buzei superioare sau ridurile ce brazdeaza frecvent fetele fumatorilor. In consecinta, amatorii de nicotina trebuie sa se orienteze spre o hrana foarte bogata in vitamina C, intocmai ca oamenii care traiesc intr-un mediu poluat cu noxe (de pilda, in vecinatatea unor cosuri industriale ce umplu aerul de fum).

Zvelti si in forma, cu doua lamai pe zi

Mancand de doua ori pe zi cate o lamaie, punem la adapost moleculele de tiroxina, responsabile pentru supletea si vioiciunea noastra. Din pacate, multi medici nu cunosc inca acest lucru. De fapt, tiroida, mica glanda harnica, plasata in fata laringelui, produce deseori suficienta tiroxina, insa molecula ei simpla, extrem de vulnerabila, cade imediat prada radicalilor liberi, astfel incat nu mai poate ajunge la celule. Doar moleculele de tiroxina insotite de cel putin douasprezece molecule de vitamina C, ca niste "politisti imunitari", sunt protejate impotriva radicalilor liberi si pot parcurge drumul pana la capat, patrunzand in celulele din organism. In concluzie: daca mancam de doua ori pe zi cate o lamaie, moleculele noastre de tiroxina sunt inatacabile, asadar vom fi zvelti si in forma.

Riscurile sportului de rezistenta

Radicalii liberi apar in numar mare si atunci cand practicam sporturi ce presupun un efort fizic apreciabil, sustinut pe o durata de timp indelungata. Cu cat absorbim si consumam mai mult oxigen, cu atat mai multe molecule agresive de oxigen vor tinde sa oxideze ceva. In cazul unui maraton, de exemplu, nici chiar o rezerva imensa de vitamina C nu mai ofera protectie suficienta. Din aceasta cauza, cei ce practica un sport de rezistenta, cum ar fi ciclistii, sufera adesea de infectii ale cailor respiratorii superioare.

Utilizarile vitaminei C

Ochii care ne salveaza viata

Ochii reprezinta cel mai important dintre organele noastre de simt, cel ce ne intretine si ne salveaza viata - cu ei vedem hrana, dar si pericolul. Lichidul lacrimal contine de 30-50 ori mai multa vitamina C decat sangele. Un cristalin afectat de cataracta e sarac in vitamina C. Un supliment (de aproximativ 1 gram pe zi) poate stopa si chiar vindeca boala. De asemenea, vitamina C le poate fi de ajutor si suferinzilor de glaucom. Administrata in doze mari (pana la 30 grame zilnic), ea face sa scada tensiunea intraoculara pana la 16 mm Hg (milimetri coloana de mercur), ceea ce inseamna o ameliorare considerabila. Orice tensiune intraoculara ce depaseste 17 mm Hg, mergand pana spre 50 mm Hg, este patologica.

Vitamina C consolideaza tesutul conjunctiv

O descoperire interesanta este aceea ca, in centrul unei rani recente, se produce o acumulare de vitamina C. Ea e indispensabila pentru formarea unui nou tesut conjunctiv din colagen. Tesutul astfel alcatuit este elastic, insa mai rezistent la rupere decat cablurile de otel ce sustin podul Golden Gate de la San Francisco.

Vitamina C si astmul

De extraordinarele proprietati imunomodulatoare ale vitaminei C pot beneficia si bolnavii de astm, care - dupa cum rezulta adesea din analize - au prea putin acid ascorbic in sange. Chiar si doza moderata de 1 g , luata zilnic, poate ameliora astmul bronsic. Totodata, vitamina C are si o actiune antihistaminica (dezinflamatoare) si antialergica.

Piele catifelata cu vitamina C

Daca ne aprovizionam corpul cu nutrientii necesari si in primul rand cu multa vitamina C, pielea noastra isi pastreaza permanent tonusul, ramanand neteda si elastica. La numai 30 de minute dupa ce am ingerat alimente bogate in vitamina C, productia de colagen creste de pana la sase ori.

Sa prevenim ateroscleroza

Acidul ascorbic tonifica si vasele noastre sanguine, mentinandu-le peretii interiori netezi, astfel incat periculoasele cristale, constituite din colesterol solidificat si calciu, raspunzatoare de ingustarea vaselor, si in cele din urma de instalarea aterosclerozei, nu gasesc un loc unde sa se fixeze. In conditiile unei alimentatii deficitare, vasele de sange si in primul rand venele, care sunt oricum mai fragile, devin poroase, lasand sangele sa treaca in tesutul alaturat. Vitamina C vindeca aceste vase bolnave.

Influenta vitaminei C asupra psihicului

Vitamina C are o insemnatate convarsitoare pentru psihicul nostru. Ca substanta stimulatoare si de protectie la nivelul glandei hipofize, ea face posibila secretia a zece hormoni, ce dirijeaza patru domenii: sexualitatea, functiile tiroidei, stresul si cresterea.

Un drog al fericirii

Vitamina C participa la sinteza noradrenalinei, o substanta care ne invioreaza si ne face euforici. Cand ne confruntam brusc cu un pericol, de pilda riscul unui accident, suntem obligati sa reactionam cu viteza fulgerului. In acel moment, se sintetizeaza imediat noradrenalina. In fiecare dintre aceste etape ale procesului metabolic este prezenta vitamina C. Noradrenalina are (alaturi de adrenalina) o actiune excitanta, activeaza circulatia, face sa creasca tensiunea arteriala, ne ajuta sa ne simtim proaspeti si vioi. Vitamina C poate fi considerata un drog al fericirii, insa unul natural, fabricat de organismul nostru.

Nu obosit şi somnolent, ci in formă şi vioi

Vitamina C este necesara si pentru sinteza serotoninei, o substanta fara de care n-am reusi sa ne relaxam si sa dormim. In fine, o descoperire de ultima ora a oamenilor de stiinta vine sa confirme definitiv insemnatatea vitaminei C pentru sanatatea noastra mentala si psihica. E vorba de aportul ei la transmiterea impulsurilor nervoase, la stimularea memoriei si capacitatii de concentrare. La numai o ora dupa ce a fost bauta, zeama a patru lamai determina o inviorare psihica si mentala. Fenomenul invers, de lipsa de vitamina C, duce la temutul proces al imbatranirii cerebrale, la maladia Alzheimer si distrugerea masiva a neuronilor.

Avertisment pentru sărbători!

Dupa o petrecere de trei zile si trei nopti, cu nicotina, alcool, gustari cu grasime in exces si aer mizerabil, intesat cu fum de tigara, oricine se poate imbolnavi de Alzheimer in stadiu incipient. Toate rezervele de vitamina C sunt irosite si intr-un rastimp foarte scurt, creierul si neuronii imbatranesc cu cateva decenii.

De unde iei vitamina C?

Măceşele, afinele sau ardeiul verde sunt mult mai bogate în vitamina C decât clasicele lămâi

Citricele, precum lămâile sau portocalele, nu sunt cea mai bună alegere dacă ai nevoie de o cantitate cât mai mare de vitamina C. Poţi opta, în schimb, pentru un fruct exotic, cum sunt papaya şi guava, sau o mână de coacăze de pădure, care conţin de trei ori mai mult acid ascorbic, cum mai este numită această vitamină. Dacă nu, oricând poţi lua sirop de măceşe sau măceşe simple, din care poţi face ceai. Acestea au, pe suta de grame, de 20 de ori mai multă vitamina C decât lămâile.

Răcelile dese, lipsă de vitamina C

Vitamina C este un bun antioxidant care îmbunătăţeşte reacţia de apărare a organismului. „Aceasta este eficientă în oxidarea grăsimilor şi ajută metabolismul celular“, spune Julieta Cristescu, medic primar diabet şi boli de nutriţie la Institutul „N. Paulescu“ din Bucureşti. Un aport suplimentar de vitamina C este necesar atunci când organismul este supus unui stres suplimentar, cum ar fi perioada de iarnă. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fumătorii, diabeticii şi persoanele cu diferite infecţii au nevoie de o cantitate mai mare de acid ascorbic.

Semnele unei cantităţi scăzute în organism sunt, de regulă, puţin vizibile. „E posibil să ai mai puţină vitamina C în organism dacă ai o susceptibilitate mai mare la infecţii şi dacă te învineţeşti mai uşor“, sugerează Alina Jiletcovici, medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice la Cabinetul „Moşilor“ din Capitală. Cele mai bune surse din această vitamină sunt legumele verzi sau fructele de pădure.

„Cea mai mare cantitate de vitamina C o au măceşele. Şi vişinele sau merele au o concentraţie ridicată. Legumele au şi ele o concentraţie mai mare, dar este de dorit să fie consumate în stare crudă şi cât mai verzi. În timpul iernii, un aport important de vitamina C îl au murăturile“, mai spune Julieta Cristescu. Mai puţin cunoscut, ardeiul gras are şi el o concentraţie ridicată de acid ascorbic. În timpul verii, fructele de pădure pot fi o alegere mult mai bună decât lămâile.

Fierberea inactivează vitamina

Pentru a asimila cât mai mult din această vitamină, nu fierbe alimentele, te învaţă nutriţioniştii. „Orice procedeu de încălzire (fierbere, coacere, prăjire) la peste 60 de grade inactivează vitamina C. Legumele se pot doar opări“, explică Alina Jiletcovici. Şi expunerea la aer timp îndelungat are acelaşi efect. Consumă fructe sau legume în stare cât mai crudă şi la scurt timp după ce le-ai tăiat. O metodă bună de a prepara un ceai bogat în vitamina C este să adaugi lămâia când lichidul este călduţ şi să-l bei imediat.

Să vă fie de folos! Dumnezeu să vă ajute!

NU E CIUDAT?

John Raceala — Sun, 24 Aug 2008 16:30:31 CDT

NU E CIUDAT?

1. nu e ciudat cum o bancnota de $20 pare o suma mare cand trebuie sa o dai la biserica, dar e o suma atat de mica cand mergi la cumparaturi?

2. nu e ciudat cum 2 ore par atat de lungi atunci cand esti la o biserica, dar trec asa de repede cand te uiti la televizor sau la un film bun?

3. nu e ciudat ca atunci cand trebuie sa te rogi, nu iti vine nici un cuvant sau nu ai nimic de spus..., dar nu ai nici o problema atunci cand e vorba sa vorbesti cu un prieten?

4. nu e ciudat, cat de dificil si plictisitor pare sa citesti un capitol din BIBLIE, dar cat de usor e sa citesti 100 de pagini dintr-un roman preferat?

5. nu e ciudat ca fiecare vrea locuri in fata atunci cand merge la un concert sau un meci, dar face tot posibilul sa stea cat mai in spate cand vine la Biserica?

6. nu e ciudat ca vrem sa stim despre un anumit eveniment din Biserica, inainte cu 2-3 saptamani, ca sa-l putem pune in agenda noastra, dar... daca e vorba de altceva – un alt eveniment, in ultimul minut e suficient....daca stim?

7. nu e ciudat cat de dificil e sa invatam ceva despre Dumnezeu si cum e EL si sa impartasim si altora, dar... cat de usor e sa inveti, sa asculti, sa extinzi si sa repeti barfa?

8. nu e ciudat cum credem tot ce scriu revistele si ziarele, dar... punem la indoiala Cuvantul lui Dumnezeu?

9. nu e ciudat, cum fiecare vrea un loc in Rai, dar...nu vrea sa creada, sa faca sau sa spuna ceva pentru a ajunge acolo?

10. nu e ciudat ca trimitem bancuri prin e-mail care sunt forward-ate imediat mai departe, dar cand e vorba sa trimitem email-uri despre Dumnezeu, ne gandim de doua ori inainte sa o facem?

E CIUDAT NU-I ASA?

Articole

Lucian Mihailescu — Thu, 12 Apr 2007 21:53:38 CDT

Preluati aceste articole pe site-ul dvs., prin tehnologia RSS. Dati click pe icon-ul alaturat:

De ce se întorc, totuşi

Lucian Mihailescu — Thu, 12 Apr 2007 21:15:05 CDT

Bisericile care cresc împlinesc nevoile noilor veniţi.

Faptele Apostolilor 28:2

Un factor critic în a-i păstra pe noii veniţi este atmosfera. Este ceva care străbate întreaga biserică, ceva impalpabil, care le spune celor care vin pentru prima dată: „Vă aşteptam şi suntem bucuroşi că aţi venit.“ Predicarea şi celelalte aspecte ale lucrării bisericii trebuie să se concentreze asupra calităţii experienţei spirituale şi sociale ale noilor veniţi, oferind mesajul subtil: „Musafirii sunt bine veniţi.“

Oamenii care nu au nici o poziţie oficială exprimă cel mai eficient atmosfera de căldură şi acceptare. Cel mai încântător bun venit pe care îl poate primi un vizitator este de la cineva de care nu s-ar aştepta să fie salutat, într-un loc în care nu s-ar aştepta să se întâmple asta. Bun venit nu este ceva care se spune doar la uşă, ci ceva pe care îl zice oricine, în toată clădirea.

O astfel de atmosferă nu poate fi organizată, dar poate fi încurajată.

Implicaţi-i pe toţi în procesul de a zice bun venit

Aşezaţi în parcare oameni care să dirijeze traficul, pe măsură ce lumea vine la servicul de închinare. Lucrul acesta nu doar că previne foarte multă confuzie, ci le şi arată noilor veniţi că vreţi să îi ajutaţi să găsească drumul. Desemnaţi câţiva oameni care să stea în foyerul bisericii. Diaconii de uşă ar trebui să dea mâna cu cât mai mulţi. Alţii ar trebui să aibă grijă în special de vizitatori, fiind gată să le răspundă la întrebări şi să le dea indicaţii. De asemenea, ar trebui să îi roage pe cei care vin pentru prima dată să semneze în cartea oaspeţilor sau într-o fişă pentru vizitatori. Ar fi bine să aveţi un ghişeu de informaţii. Instruiţi-i pe plasatori cum să fie prietenoşi şi atenţi la cei din afară. Desemnaţi cel puţin o persoană din conducere, care să se afle în foyer – înainte, după şi în timpul serviciului divin – o metodă eficientă de a-i identifica pe vizitatori şi de a le spune bun venit.

Spuneţi bun venit de la amvon

Pastorul trebuie să vorbească des despre vizitatori. Vorbiţi despre ei în ilustraţiile din predici. Aduceţi-le aminte membrilor cât de incomfortabil se pot simţi musafirii. În cadrul serivicului divin, în momentele destinate salutării, cereţi-le oamenilor să spună bun venit la cel puţin opt persoane.

Oferiţi ocazii de a lega prietenii

Ce se întâmplă dacă oamenilor le place atmosfera unei biserici, însă mai târziu nu găsesc nici un grup de persoane cu care să se asocieze? Aceasta nu va fi o problemă dacă există o rânduială care să îi identifice pe noii veniţi şi să îi aşeze în grupuri mai mici, unde ei să se implice în lucrareşi de care să simtă că aparţin. Aceste grupuri pot fi mari (o subgrupare de 40 până la 100 de persoane) sau mici, intime (grupuri de prieteni sau de persoane care îndeplinesc aceeaşi sarcină; ori grupuri mici, structurate). Grupurile mari sunt destul de mari încât să nu-i intimidează pe noii veniţi şi destul de mici pentru ca ei să-i cunoască şi pe alţii. Ele pot fi întemeiate pe criterii de părtăşie, vârstă, interese comune sau lucrare. De exemplu, corul poate fi un grup mare

Bisericile care îi asimilează pe vizitatori construiesc structuri care au grijă ca noii veniţi să fie identificaţi, ajutaţi şi integraţi în ţesătura biserici. Iată câteva căi de a realiza acest lucru:

Identificaţi-i pe noii veniţi. În timpul serviciului divin, rugaţi-l pe fiecare vizitator să completeze o fişă cu informaţii. Diaconii de la intrare pot să obţine nume şi adrese, dacă este posibil lucrul acesta. Pastorii care stau în foyer pot să le aducă vizitatorilor fişe, ca aceştia să le completeze pe loc. Uneori noilor veniţi nu le place să fie în centrul atenţiei, aşa că încercaţi să nu îi forţaţi. Dar dacă nu faceţi rost de un nume şi o adresă, şansele de a-i păstra şi ajuta pe vizitatori sunt mult diminuate. De asemenea, consilierii ar trebuie să completeze fişe, ca răspuns la cei care ies în faţă, la un apel. Noile nume şi adrese sunt informaţii de contact extraordinare pentru lucrarea din cursul săptămânii. Fără ele lucrarea cu noii veniţi are de suferit.

Luaţi contact cu ei în cursul săptămânii.Lucrarea cu oaspeţii începe de luni dimineaţa. Trimiteţi-i o scrisoare de bun venit fiecărui vizitator, chiar şi celor din afara oraşului. Luni sau marţi cineva din conducere ar trebui să pregătească aceste nume. Această persoană poate da un prim telefon, spunându-le vizitatorilor bun venit la biserica voastră, întrebându-l dacă se poate ca cineva de la biserică să sune acasă. Încercaţi să obţineţi mai multe informaţii, cum ar fi câţi ani au, aproximativ, adulţii şi copii din familia respectivă. În timpul convorbirii, completaţi un formular cu informaţii despre acea familie. După apelul telefonic, faceţi-le o vizită acasă. Găsiţi pentru acea familie cea mai potrivită persoană din conducerea bisericii, ţinând cont de vârstă, nevoia spirituală şi interese speciale. La următoarea întâlnire a comitetului ar trebui adus formularul cu informaţii despre respectiva familie. Aveţi grijă ca leaderii potriviţi din departamentul de tineret, al lucrării de evanghelizare, al Şcolii de Sabat şi din grupele de părtăşie să fie înştiinţaţi despre noua familie.

Ţineţi un registru al noilor veniţi.Timp de şase luni păstraţi numele noilor veniţi într-un registru separat. Revizuiţi lista lor la întâlnirile cu cei de la conducerea bisericii. După şase luni, hotărâţi dacă să scrieţi numele în registrul bisericii, ca o familie care a intrat în rândul membrilor, sau ştergeţi numele, deoarece este puţin probabil ca ei să se întoarcă, sau lăsaţi numele pe lista neoilor veniţi pentru încă alte şase luni.

Ţineţi un curs „Bine aţi venit în familie.“ Acesta este un curs de şase până la opt săptămâni, pentru toţi noii veniţi, nu doar noii convertiţi. Este o ocazie neoficială şi relaxantă pentru ca ei să fie cunoscuţi şi să se simtă comfortabil în biserică. Petreceţi timp suficient pentru a prezenta cum funcţionează biserica şi cum pot lega prietenii. Fiţi atenţi la nevoile speciale, problemele spirituale şi la întrebările pe care s-ar putea să le aibă noii veniţi. Cu ajutorul membrilor laici, încercaţi să îndepliniţi aceste nevoi. Încurajaţi-i pe oamenii să se implice în activităţile bisericii, punând accentul pe faptul că prietenia este construită ca o consecinţă a lucrurilor care sunt făcute împreună cu alţii. După încheierea cursului, leaderii laici ar trebui să-i facă persoanei cunoştinţă cu leaderii grupului de părtăşie care i se potriveşte şi cu pastorul care se ocupă de acesta. Astfel, responsabilitatea integrării noului venit este preluată de acest grup.

Integraţi-i în lucrare.Este foarte important pentru noii veniţi să se implice, cât se poate de repede, în lucrarea bisericii. Până când fac lucrul acesta, vor gândi despre biserică mai degrabă în termeni de „ei“ decât „noi.“ Vorbiţi în mod regulat despre posibilităţile de a face lucrare. Scoateţi în evidenţă ceea ce se face şi vorbiţi despre viziunea pe care o aveţi. Încurajaţi comunitatea să completeze un formular cu privire la ocaziile de a face lucrare. Acestea le oferă noilor veniţi ocazia de a-şi exprima interesele.

Ce văd cei din afară

Lucian Mihailescu — Thu, 12 Apr 2007 21:14:46 CDT

Pune-te în pielea unei persoane care vizitează pentru prima dată biserica

Exod 23:9

Deşi există mulţi factori complecşi care îi afectează pe cei care vin din afară, anumite chestiuni, legate de cât de prietenoşi suntem, de curăţenie şi de comfort, au un impact direct asupra deciziei de a frecventa o biserică şi de a rămâne în ea. Un sondaj realizat pe cei care au venit din afară a oferit următoarele răspunsuri:

O atitudine prietenoasă

Oamenii prietenoşi sunt o atracţie majoră. Asiguraţi-vă că salutul prietenos este şi sincer – cei din afară pot să deosebească atitudinea forţat prietenoasă, care este aproape la fel de rea ca indiferenţa. Atitudinea prietenoasă a membrilor faţă de vizitatori tinde să fie pusă în legătură cu eficacitatea evanghelistică a unei biserici. Atitudinea prietenoasă a pastorului este decisivă. De asemenea, se pare că există o relaţie între gradul de prietenie al unei biserici şi dispoziţia membrilor de a accepta schimbarea.

Condiţii bune şi spaţiu suficient

La fiecare şase luni plătiţi pe cineva din afara bisericii pentru a examina în amănunt condiţiile şi clădirile. Daţi-i un carnet cu o pagină pentru fiecare încăpere, hol, intrare şi de la subsol. Cereţi-i să trecă dintr-un loc în altul şi să ia notiţe, apoi să raporteze ce a descoperit. S-ar putea să fiţi surprinşi de cele aflate. Deşi mulţi vizitatori se poate să se întoarcă, chiar cu impresii negative, aceste chestiuni sunt de o importanţă vitală.

Grupa de copii

Ceea ce a generat cele mai mari comentarii a fost curăţenia, ordinea şi siguranţa camerei pentru copii. În timp ce părinţii care au copii mici erau printre cei care au comentat cel mai mult cu privire la calitatea îngrijirii copiilor în biserică, ei nu au fost singurii. Preocupări asemănătoare au fost exprimate de părinţi cu copii mai mari, cu copii adulţi şi chiar fără copii. Se pare că mulţi oameni din afară evaluează o biserică prin calitatea grijii faţă de copii.

Cei din afară au spus în repetate rânduri cât de dificil a fost pentru ei să viziteze o biserică. Iar cei care aveau copii erau deosebit de sensibili în ce priveşte nevoile micuţilor lor. Au adus în discuţie problema siguranţei, a accesului pe care îl au ei la copii, a posibilităţii de a fi anunţaţi în caz de nevoie, chestiunea grijii şi a atitudinii celor care se ocupă de copii şi problema curăţeniei. De asemenea, unii din foştii vizitatori au vorbit despre cât de modernă era încăperea pentru copii. Mobilă veche, jucării stricate, covoare rupte şi pătuţuri din anii 1980 sunt, cu siguranţă, un semn al neglijenţei.

Organizare sau haos

Câţiva foşti vizitatori au spus că una din primele impresii a fost despre organizarea bisericii, în special organizarea şi desfăşurarea serviciului divin. Aceşti foşti căutători au remarcat că atenţia la detalii este un semn că biserica era serioasă în ce priveşte misiunea. La serviciul de închinare se adună cei mai mulţi oameni în acelaşi timp. Dacă acesta nu este bine planificat, mulţi vizitatori vor crede că membrii bisericii le fac şi pe toate celelalte la fel de rău.

Diaconii de uşă şi un loc special unde se spune bun venit

Lucrarea aceasta poate fi pusă în funcţiune destul de uşor. În aproape o treime din interviuri, vizitatorii au împărtăşit prime impresii pozitive atunci când biserica avea pe cineva care ştia cum să salute la intrare şi un loc special unde se spunea bun venit. O mână serviabilă, un zâmbet prietenos şi indicaţii bune pot avea urmări veşnice

Când să ignori criticismul

Lucian Mihailescu — Thu, 12 Apr 2007 21:14:26 CDT

Când să ignori criticismul

Atunci când oamenii aruncă cu pietre.

Culegere si prelucrare de: Ionică Raceală

Cuvinte brutale produse de gânduri brutale ............ şi o altă victimă este biciuită către o moarte sfâşietoare de inimă. De sigur, urmaşii Domnului ar trebui să se aştepte la un tratament nedrept. Este parte a vieţii de creştin. Apostolul Pavel i-a reamintit lui Timotei:

„Tu, însă, ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile şi suferinţele cari au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuş Domnul m-a izbăvit din toate. De altfel, toţi ceice voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.“ (2 Timotei 3:10-12).

În cea mai faimoasă predică a Sa, Isus a declarat: „Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!“

Din moment ce înclinaţia de a critica va descreşte şi pe măsură ce creştem în asemănarea cu Domnul nostru şi acceptăm chemarea Sa, trebuie să existe o metodă mai bună de a ne raporta la felul cum ceilalţi îşi dau frâu liber cuvintelor.

Terapie pentru un Suflet Lovit

Există o soluţie biblică. Pavel a fost adesea prada limbilor ascuţite, şi nu doar din partea necredincioşilor. Una din cele mai bolnave biserici l-a etichetat pe apostolul Pavel ca un eşec total.

· Pavel, tu nu ştii să vorbeşti.

· Pavel, tu nu eşti un adevărat apostol.

· Pavel, tu nu eşti foarte talentat.

· Pavel, tu nu eşti un lider bun.

· Pavel, cu handicapul tău, laşi o impresie proastă.

· Pavel, atunci când te comparăm cu alţii, nu te ridici la înălţimea aşteptărilor. Pur şi simplu nu eşti eficace.

Zvonuri de felul acesta trebuie să fi rănit, mai ales de la oameni pe care Pavel îi condusese la Domnul şi pentru care dedicase mult timp să-i încurajeze în noua credinţă.

Corintenii au îndrugat verzi şi uscate despre Pavel. Era ca o clasă de biologie, iar el era subiectul disecat verbal. Aşezându-l pe masa laboratorului, murdară de sânge, ei au decretat: „Eşti un eşec, Pavel, şi trebuie s-o ştii............. , un eşec total.“

El nu ştia asta şi nu avea nici o intenţie să ştie. Citeşte răspunsul său:

„Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui. Cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. Căci n-am nimic împotriva mea; totuşi, nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă este Domnul. De aceea, să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.“ (1 Corinteni 4:1-5).

Politicos, dar la subiect: „Nu îmi pasă.“ Când a devenit evident că detractorii nu erau mesageri ai cerului, apostolul a alungat orice sentimente apăsătoare: „Îmi pasă foarte puţin dacă sunt judecat de voi sau de vreun oricare alt tribunal omenesc.“

Trebuie să ştii cine eşti

Perspectiva adesea hotăreşte rezultatul. Şi asta se întâmplă mai ales atunci când eşti ţinta criticismului care îţi este azvârlit în faţă. Părerea noastră despre sine hotăreşte cât de bine trecem peste cuvintele aspre.

Pavel cunoştea această perspectivă. Deşi răspunsul lui Pavel la criticism din 1 Corinteni 4 nu este galeria iniţială a gândurilor lui Dumnezeu cu privire la ai Săi, există câteva portrete de neuitat, ca cele din versetul 1: „Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.“

Şi ca un slujitor autentic al lui Isus Hristos, tu vâsleşti. Nu ca o favoare, ci pentru că ăsta e locul tău. Nu se oferă alegeri, nu se urmăresc cariere, ci se îndeplinesc sarcini şi datorii. Cu dragoste, de sigur, dragoste pentru Stăpân, cu toată inima, tot sufletul şi toată puterea – însă o dragoste ce îşi găseşte expresia pe genunchiul plecat. Faci ceea ce ţi se spune, chiar dacă nimeni nu mai face asta. O faci când nimeni nu ar îndrăzni. O faci fără să fii recunoscut. Fără să fii apreciat. O faci pur şi simplu pentru că eşti slujitorul Său, la cheremul Lui. Dacă există lauri pentru ceea ce s-a cerut, tu ştii Cine îi merită cu adevărat. Dacăexistă ceva neplăcut .......dacă e să te gândeşti, nu eşti surprins, asta este parte a statutului de slujitor. Isus a spus: „Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: ‹‹Suntem nişte robi netrebnici, am făcut ce eram datori să facem.››“ (Luca 17:10)

Aşadar, ce te deranjează?

Te clatini cumva, şocat de criticismul fără scrupule? E de înţeles. Dar, ajustându-te la realitatea de „acum“, mai este ceva care te-a făcut să te îndoi? Te chinuie ecoul părerilor celorlalţi? Te îngrozeşte gândul de a sta în faţa oamenilor care au auzit lucruri care pur şi simplu nu sunt adevărate? Te temi că vorbele care au străpuns te vor costa progresul, profesia, să nu mai vorbim de prieteni, şi tu pur şi simplu nu poţi să te debarasezi de asta? De asemenea, este de înţeles să te clatini din cauza şocului. Dar a te clătina de la ceva mai mult decât şocul înseamnă că nu poţi să spui împreună cu Pavel: „Îmi pasă foarte puţin“, deoarece eşti o persoană onestă, şi chiar îţi pasă destul de mult.

Slujitorilor nu le pasă prea tare pentrucă ceea ce fac, ei fac datorită Stăpânului. Este responsabilitatea Stăpânului să se ocupe de consecinţe. Este povara Sa, nu a slujitorului, să controleze critica şi să se lupte cu urmările.

Aşadar, şi ce dacă ai încurajat, sprijinit şi chiar ai plâns din cauza criticilor, care ţi-au smuls o bucată din piele? Nu tu ai ales să le slujeşti celor care te critică, ci Dumnezeu. Alegerea ta a fost să fii un slujitor. El ţi-a desemnat sarcina de a sluji cuiva despre care El ştia că va muşca mâna care îl hrăneşte. Şi, ca un slujitor nedemn, tu doar ţi-ai făcut datoria. Ai făcut ce ţi s-a spus.

Unde trăiesc eu încă se mai merge în partea din spate a camionului. Oprindu-se la fiecare casă din drum, cei doi oameni fac ceea ce puţini mai vor să facă. Uneori adună un capăt de masă, un taburet, poate o bancă..... lucruri care mi se par destul de bune. Alteori strâng obiecte care miros îngrozitor. Dar cei doi fac ceea ce trebuie să facă, chiar dacă trebuie să adune ceva acoperit cu viermi. Ca angajaţi ai companiei de salubritate, acestor oameni nu prea le pasă.

Iar eu?! Când merg prin cartierul meu, se ştie despre mine că mă uit la un balansoar de la bordura trotuarului, la floriile din faţa caselor, la masinile sau la culorile cu care sunt decorate casele, doar să văd dacă e ceva ce aş putea să admir. Dar gunoiul? Gunoiul infestat cu viermi? În nici un caz. Sunt foarte selectiv. Altcineva poate să se ocupe de aşa ceva. Din moment ce nu sunt un angajat al salubritaţii, sunt foarte mofturos.

„Trebuie să fim priviţila Dumnezeu. De aceea, Pavel i-a răspuns Lui, şi nu criticilor. ........... ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 4:1). Cine sunt „ispravnicii“? Gândeşte-te la un agent de bursă, responsabil de banii altcuiva sau la o stewardesă care are grijă de nevoile pasagerilor – aceasta este ideea din spatele afirmaţiei lui Pavel. Acesta este al doilea portret din galeria apostolului. Pentru el, bunurile încredinţate – hrana adevărului – erau „tainele lu Dumnezeu“ administrate pentru Stăpân. A hrăni gospodăria Stăpânului era o responsabilitate copleşitoare, bucătarul neîndrăznind să improvizeze reţetele desemnate. Nu era cina proprie a lui Pavel, pe care să o falsifice. Totul îi aparţinea lui Dumnezeu – hrana, darurile pentru a o pregăti, priceperea de a sluji aşa cum trebuie, atunci când trebuie, pentru oamanii care trebuie. Toate acestea erau de

Aminteşte-ţi cine sunt cei din audienţa ta. Tu îţi trăieşti viaţa ta, îţi foloseşti darurile tale spirituale, slujeşti ca un servitor, iar audienţa ta constă într-Unul singur. La urma urmelor, Îi vei da socoteală doar Lui. El, şi numai El, hotăreşte ce este şi ce nu este succesul.

Asta nu înseamnă că oamenii nu ar trebui să dea socoteaală în faţa altora. Din contră. Domnul aşează în viaţa noastră oameni care sunt împuterniciţi de El pentru a ne trage la răspundere în sferele lor diferite de influenţă. Ei sunt, ca să dăm câteva exemple, supraveghetori, învăţători, pastori, prezbiteri, diaconi, oameni din conducere şi reprezentanţii statul.

Dar sunt unii care pur şi simplu îşi asumă rolul acesta. Ei cred că toate problemele – greşelile, succesele, munca prost făcută, cât şi cea de calitate, cele spuse şi cele nespuse – trebuie să se afle pe biroul lor. Sunt alţii care pe drept au datoria de a supraveghea, dar abuzează de ea. Ei nu îi trag pe oameni la răspundere, ci îi execută.

Când ţi se spune, fie de către uzurpatorul puterii, fie de cel care abuzează de ea, „Asta nu poţi să o tai“, trebuie să îţi aminteşti cine face tăieturile, la urma urmei. Dacă facem asta, putem spune împreună cu Pavel: „prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată“ (1 Corinteni 4:3).

Una din cele mai mari greşeli pe care le poţi face în lucrarea de slujire este să crezi că lucrezi pentru altcineva.

· Lucrez pentru cei de la conducere.

· Lucrez pentru prezbiteri ∕ diaconi.

· Lucrez pentru pastorul mai în vârstă.

· Lucrez pentru biserică în general.

· Lucrez pentru confesiunea religioasă căreia îi aparţin.

· Lucrez pentru şcoală.

Şi cea mai mortală este atitudinea impresarului spiritual: „Lucrez pentru mine însumi.“

Nu! Tu eşti un slujitor al viului Dumnezeu şi, pe deasupra, un slujitor nedemn. Tu lucrezi pentru El. Dumnezeu Îşi aşează slujitorii în diferite locuri, pentru a-Şi împlini scopurile. Deşi trebuie să ne supunem, cu o atitudine pozitivă şi cu toată puterea, celor cărora li s-a oferit autoritate asupra noastră, noi de la EL vom auzi cuvintele: „Bine, rob bun.“

De ce, atunci, să ne influenţeze criticismul nefondat? Te-ai folosit de capacităţile împrumutate de către cer pentru a-ţi îndeplini sarcinile desemnate ţie de către Domnul? Le-ai îndeplinit cu o sârguinţă înflăcărată? Ai fost şi mai eşti docil? Mai eşti dispus să fii corectat dacă nu ai dreptate sau dacă ţi se arată o cale mai bună?

Dacă ai spus „Da“? Atunci, prietene, scapă de sentimentele apăsătoare!

De ce nu se mai întorc

Lucian Mihailescu — Thu, 12 Apr 2007 21:13:47 CDT

Pe vizitatori îi pot respinge comportamentul, clădirea şi dezordinea.

Matei 5:47

Cum ne dăm seama de ce nu se mai întorc unii vizitatori? Iată câteva situaţii care pot aşeza obstacole în calea noilor veniţi.

Reţele familiale mari. Aceste reţele au întâlnirile lor sociale, în care cei din afară nu sunt incluşi. Ele pot fi fatale asimilării de noi veniţi. Avertizaţi-i cu tact pe aceste familii în ce priveşte potenţialele probleme, provocându-le să-i includă şi pe cei din afară în unele din întrunirile lor sociale.

Prietenii deja existente. Părtăşia prieteniilor deja existente poate fi adesea greu de spart. Dacă energia congregaţiei este canalizată către grija faţă de membrii existenţi, mai degrabă decât de noii veniţi, atunci dragostea creşte doar înspre interior

Condiţiile tehnice. Planul clădirilor bisericilor, mai ales amplasarea foaierelor sau a altor intrări, poate fi o piedică pentru întâmpinarea noilor veniţi. Totuşi, condiţiile tehnice pot transmite căldură şi prietenie. O congregaţie mică, într-o clădire veche şi mare poate scoate băncile, înlocuindu-le cu scaune căptuşite, aranjate plăcut şi poate aduce amvonul mai aproape. Unii vizitatori consideră că o mulţime de oameni la serviciul divin este un semn bun, în timp ce alţii cred că acesta e un indiciu că nu există loc pentru oaspeţi şi nici nevoie de ei.

Istoria bisericii. Oamenii care caută ajutor nu merg la o biserică din simplul motiv că aceasta aparţine unei confesiuni istorice. Ei se întorc pentru o a doua vizită deoarece au experimentat prezenţa lui Dumnezeu şi au fost acceptaţi de poporul Său.

Evenimentele speciale. Este foarte puţin probabil să frecventeze biserica cei care vin atraşi de evenimente speciale, dacă ceea ce i-a atras prima dată nu continuă.

Filozofia lucrării. Dacă viaţa bisericii noastre îşi are sursa la mavon, sâmbăta, atunci integrarea înseamnă a avea în locaşul de închinare cât de mulţi oameni posibil. Dacă biserica pune accentul pe interacţiunea dintre membri şi pe lucrare, atunci integrarea înseamnă legarea de prietenii şi implicarea în servicile divine.

Stilul de închinare. Mare parte a lucrurilor care se petrec la serviciile de închinare, deşi familiare membrilor, îi intimidează pe vizitatori. Dacă aceştia nu şi-au adus o Biblie cu ei, puneţi pe afiş pasajul din Scriptură care va fi studiat. Darurile se poate să îl facă pe vizitator să creadă că biserica vrea doar banii săi. Anunţaţi că musafirii nu sunt obligaţi să ofere, dar explicaţi: „Aceasta este una din căile prin care biserica noastră îşi exprimă închinarea faţă de Dumnezeu.“

Distincţiile culturale şi de clasă. Unele biserici încearcă să fie totul pentru toţi, dar, în general, domină o singură cultură socială. Sensibilizaţi-i pe membri, cu blândeţe şi consecvenţă, faţă de nevoia de a-i face pe toţi să se simtă bine veniţi, în timp ce recunoaşteţi că, o dată cu creşterea, biserica este foarte probabil să reflecte componenţa ei culturală şi socială.

Durerea care nu doare

Traducere — Thu, 12 Apr 2007 21:13:20 CDT

Recunosc că tema aceasta a fost influenţată de cariera mea, devotată oamenilor bolnavi de lepră, al căror defect principal este lipsa durerii. Totuşi, amorţirea este şi ea o formă de suferinţă. În cazul pacienţilor de lepră, ea poate duce la o viaţă de puternică suferinţă.

Când reflectez asupra subiectului durerii prefer să nu mă gândesc în mod detaşat, ca la o sumă ipotetică a suferinţei lumii; în loc de asta, mă gândesc la o persoană, cu faţă şi trup. În astfel de momente îmi amintesc adesea de trăsăturile rafinate, de castă înaltă, ale prietenului meu Sadagopan, căruia îi spuneam Sadan. Cititorii lucrării Făcut în chip înfricoşător şi minunat ştiu că, răbdător, el a fost subiectul experimentelor mele timpurii în ce priveşte încălţămintea corespunzătoare pentru pacienţii de lepră.

Când Sadan a venit prima dată la sanatoriul nostru, picioarele lui se micşoraseră până la jumătate din mărimea lor normală, iar degetele îi erau scurtateşi paralizate. Ne-a trebuit aproape doi ani de efort necontenitpentru a opri distrugerea din trupul său. Între timp am început să îi reconstruim mâinile, lucrând la câte un deget o dată, ataşând cele mai folositoare tendoane la cele mai folositoare degete şi reeducându-l, pentru a-şi putea controla noul ansamblude legături. În total, Sadan a petrecut patru ani cu mine în procesul de reabilitare. El personificatemperamentul indian calm, cu voce joasă. Plângeam împreună când aveam o nereuşită şi ne bucuram de succesul treptat. Am ajuns să îl iubesc pe Sadan ca pe un prieten drag.

În cele din urmă Sadan s-a hotărât să se întoarcă acasă, la familia lui, în Madras, pentru un weekend de probă. Când venise la noi avea mâinile şi picioarele extrem de ulcerate. Acum mâinile lui erau mai flexibile, şi cu ajutorul unui papuc special, ca o rotulă, putea să umble fără pericolul de a se răni.

–Vreau să mă întorc acolo unde am fost respins, zise el cu mândrie, referindu-se la cafenelele unde nu fusese primit şi la autobuzele pe care nu avea voie să le folosească. Acum, nefiind aşa desfigurat, vreau să merg singur prin marele oraş Madras.

Înainte ca Sadan să plece, am revăzut toate pericolele pe care putea să le întâmpine. Din moment ce organismul său nu mai avea un sistem de avertizare prin durere, orice obiect ascuţit sau fierbinte putea să îi facă rău. Deoarece în spitalul şi în atelierul nostru învăţase să îşi poarte singur de grijă, acum era încrezător în sine. A luat trenul spre Madras şi s+a intors acasă.

Duminică seara, după o cină bogată servităcu familia, Sadan s-a dus în fosta sa cameră, unde nu mai dormise de patru ani. S-a întins pe patul de pe podea şi a adormit în pace şi mulţumire. Era în sfârşit acasă, pe deplin acceptat din nou de ceilalţi.

A doua zi dimineaţa, când s-a trezit şi s-a examinat, aşa cum fusese învăţat să facă la spital, s-a înfiorat. O bucată a părţii din spate a degetului arătător era sfârtecată.

Ştia cine era vinovatul, deoarece văzuse multe răni de felul acesta la alţi pacienţi.Dovezile erau clare: trădătoarele picături de sânge, urmele în praf, bucata decimată de tendon şi carne, care fuseseră reconstruite cu atâta grjă cu câteva luni înainte. Un şobolan îl vizitase în timpul nopţii şi îi roase degetul.

S-a gândit imediat la ce va zice medicul său. A fost în agonie toată ziua. Se gândea să se întoarcă la sanatoriul mai devreme, însă în cele din urmă s-a hotărât să îşi ţină promisiunea şi să stea tot weekendul. A căutat în zadar o capcană de şobolani, care să îl apere în acea ultimă noapte, dar magazinele erau închise cu ocazia unei sărbători.

A decis că trebuie să stea treaz, pentru a se păzi de alte răni.

(Mai târziu, pentru a preveni astfel de tragedii, am încercat să păstrăm această lege la spital: toţi pacienţii externaţi trebuie să ia cu ei acasă o pisică, pentru a-i păzi de şobolani în timpul nopţii.)

Toată acea noapte de duminică Sadan a stat în pat cu picioarele una peste alta, rezemat de perete, citind dintr-o carte de contabilitate, la lumina unei lămpi de petrol. Pe la ora 4 dimineaţa, scena a devenit plictisitoare, ochii i s-au îngreuiat şi nu a mai putut să se lupte cu somnul. Cartea i-a căzut pe genunchi, iar mâna i-a alunecat într-o parte pe sticla fierbinte a felinarului de vânt.

Când s-a trezit a doua zi dimineaţa, a văzut îndată că o bucată mare de piele de pe mâna dreaptă era arsă. A început să tremure în pat, disperarea crescându-i ca o tumoare înăuntru, privindu-şi mâinile, una roasă de şobolan, celalaltă topită până la tendoane. Învăţase care sunt pericolele şi greutăţile pe care le aduce lepra, de fapt îi învăţase pe alţii care sunt acestea. Acum era devastat de priveliştea mâinilor sale vătămate. S-a gândit din nou: „Cum aş putea să dau ochii cu doctorul meu, care a muncit atât la mâinile acestea?“

Sadan s-a întors în acea zi la sanatoriul, cu ambele mâini bandajate. Când ne-am întâlnit şi am început să îi desfac bandajele, a început să plângă. Trebuie să recunosc că şi eu am plâns cu el. În timp ce îmi povestea nefericirea, a spus:

– Mă simt ca şi când mi-am pierdut toată libertatea.

Apoi a urmat o întrebare pe care n-am putut s-o uit:

– Cum pot să fiu liber fără durere?

Trecând de la subiectul durerii în biologie, la analogia acesteia în Trupul lui Hristos, care îi cuprinde pe toţi credincioşii, sunt din nou copleşit de importanţa unui astfel de sistem de comunicaţie. Durerea joacă un rol vital în protejarea şi unirea acestei comunităţi, aşa cum o face şi păzind celulele trupului meu.

Legăturile emoţionale profunde leagă fiinţele umane la fel cum se leagă celulele corpului nostru, lucru evident chiar şi în lucrurile banale,ca de pildă evenimentele sportive. Uită-te la faţa unei soţii care stă în tribune la Wimbledon, în timp ce soţul ei joacă în campionatul de tenis. Trăsături de îngrijorare şi afecţiune se unesc aşa de intens încât fiecare succes sau eşec poate fi văzut pe faţa soţiei. E mâhnită de fiecare lovitură greşită şi zâmbeşte la orice triumf minor. Ce îl afectează pe el, o afectează şi pe ea. Sau poţi vizita o familie de evrei din Miami, San Francisco ori din Chicago, în preajma alegerilor din Israel. Mulţi evrei ştiu mai mult despre campania care se desfăşoară la mii de kilometri decât despre alegerile locale. O reţea invizibilă, un plexde relaţii umane îi leagă cu o naţiune mică de străini, de la mare distanţă.

Sau aminteşte-ţi de efectul pe care îl are asupra unei naţiuni moartea unui mare conducător. Am experimentat foarte profund efectul durerii în 1963, când am venit în Statele Unite pentru a vorbi la capela studenţească de la Universitatea Stanford. Serviciul de capelă a avut loc la două zile după moartea preşedintelui John Kenedy. În acea zi am vorbit cu durere, deoarece nu puteam citi decât suferinţă pe feţele sutelor de studenţi înghesuiţi în acea clădire. Le-am descris scene din întreaga lume, unde ştiam că grupe de oameni se vor aduna în rugăciune şi doliu pentru a împărtăşi jalea unei naţiuni îndurerate. Nu am mai simţit niciodată o asemenea unitate de spirit la un serviciu de închinare.

Ceva asemenea acestor legături de solidaritate ar trebui să ne lege de celelate mădulare ale Trupului lui Hristos din întreaga lume. Când Africa de Sud trimite la închisoare creştini negri curajoşi, când un guvern distruge sistematic biserica din Cambodgia, când detaşamentele din America Centrală îi omoară pe creştini, iar musulmanii dau pe cineva afară din oraş pentru crima de a se fi convertit, când vecinii mei îşi pierd locul de muncă, o parte a Trupului suferă, iar eu ar trebui să simt pierderea. Suferinţa ne atrage atenţia şi prin semnale şoptite de singurătate, disperare, discriminare, durere fizică, ură de sine.

„Cum poate un om căruia îi este cald să înţeleagă pe cineva căruia îi este frig?“ întreabă Alexander Solzhenitsyn, încercând să priceapă apatia care există faţă de milioanele de bolnavi de la Gulag. Ca răspuns, şi-a dedicat viaţa pentru a împlini munca unei „celule nervoase,“ care atrage atenţia asupra durerii pe care poate că am trecut-o cu vederea. Într-un Trup compus din milioane de celule, cei care trăiesc confortabil ar trebui să dea atenţie mesajelor de durere. Trebuie să dezvoltăm un prag al durerii, ascultându-i cu adevărat pe cei care suferă. Însuşi termenul „compasiune“ vine de la cuvintele latine cum şi pati, care împreună înseamnă „a suferi cu.“

Astăzi lumea noastră s-a micşorat şi, ca un singur Trup, noi trăim fiind conştienţi de toate celulule: credincioşi ruşi persecutaţi, africani care mor de foame, oameni din Afirca de Sud, Indonezia şi America Centrală care sunt persecutaţi ….. şi se găsesc în ziare o grămadă de motive de rugăciune. Îi ajutăm noi aşa cum trebuie? Le auzim strigătele la fel de bine cum aude creierul nostru durerea unui spate încordat sau al unui picior rupt? Sau dăm volumul mai încet, filtrând semnalele supărătoare de durere?

Şi, venind mai aproape, în cadrul Trupului lui Hristos – cum răspundem? În mod tragic, cei divorţaţi, alcoolicii, cei introvertiţi, rebelii, şomerii povestesc adesea că biserica este ultima care le arată milă. Ca o persoană care ia aspirină la primul semn de durere de cap, vrem să îi aducem la tăcere, să îi „vindecăm“ fără să ne ocupăm de cauză. Odată cineva a întrebat-o pe mama lui John Wesley:

–Pe care din cei unsprezece copii îi iubiţi cel mai tare?

Răspunsul ei a fost pe atât de înţelept pe cât de prostească a fost întrebarea:

–Îl iubesc pe cel care este bolnav, până când se face sănătos, şi pe cel care e departe până când se întoarce.

Asta, cred eu, este atitudinea lui Dumnezeu faţă de planeta noastră suferindă. El simte durerea celui care suferă; noi o simţim?

Dumnezeu face un rezumat al vieţii împăratului Iosua: „Judeca pricina săracului şi a celui lipsit, şi era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaşte? zice Domnul.“ (Ieremia 22:16)

În biserica de azi aud multe strigăte pentru unitate, lumea care ne priveşte vede divizarea ca cel mai mare eşec al nostru. Biserici sunt chemate să se unească cu altele, sau câteva comunităţi împreună să se alăture într-o campanie naţională sau mondială. Bazându-mă pe experienţa pe care o am în ce priveşte sistemul nervos din corpul uman, aş propune un altfel de unitate: bazată pe durere.

Pot să îmi dau seama de sănătatea unui organism din cât de bine „ascultă“ durerea – la urma urmelor, majoritatea uneltelor de diagnosticare pe care le folosim (febra, pulsul, numărarea celulelor din sânge) măsoară reacţia de vindecare a corpului. La fel, sănătatea Trupului lui Hristos depinde de cum au grijă părţile mai puternice de cele mai slabe.

Unele strigăte de ajutor din Trup le auzim tare şi persistent. Nu putem să nu le recunoaştem. Sunt mai preocupat de avanposturile îndepărtate ale durerii, extremităţile mădularelor Trupului Său, pe care într-un fel le-am adus la linişte. În viaţa mea am făcut multe amputări, majoritatea din cauza faptului că mâna sau piciorul pacientului nu mai simţea durerea. Există şi mădulare ale trupului lui Hristos a căror durere nu o simţim, deorece am înlăturatsau am tăiat orice legătură care ne-ar face conştienţi de ele. Aceste mădualre suferă, dar în linişte, neobservate de resul Trupului.

De pildă mă gândesc la cei mai în vârstă, adesea trimişi în spatele zidurilor azilelor, care ţin înăuntru strigătele lor de singurătate şi jale. Sau copiii abandonaţi, care cresc nefericiţi, neprimiţi cu dragoste în cămile adoptive. Sau alte categorii de oameni, care simt că nu sunt implicaţi în Trup. Sau prizonierii încuiaţi în spatele zidurilor uriaşe. Sau studenţii străini care trăiesc înghesuiţi, în cămine cu condiţii proaste, în teamă şi izolare. Chiar şi cei din biserică, judecaţi pentru unele neînţelegeri doctrinale minore se pot simţi marginalizaţi, daţi afară.

În societatea modernă avem tendinţa de a izola aceste probleme, formând organizaţii şi numind asistenţi sociali care să lucreze cu ei. Dacă nu avem grijă, se va dezvolta o formă de caritate instituţionalizată, care va face imposibil contactul apropiat dintre membrii îndureraţi şi cei sănătoşi. În acest caz ambele grupuri se atrofiază: cei care primesc caritatea sunt separaţi de contactul uman şi de compasiune, iar cei care o oferă consideră dragostea un fel de tranzacţie materială.

În corpul uman, când o zonă pierde contactul senzorial cu restul trupului, chiar şi atunci când sistemul de hrănire rămâne intact, zona respectivă începe să slăbească şi să se atrofieze. În majoritatea copleşitoare a cazurilor – 95 din 100 de mâini fără simţ pe care le-am examinat – rezultatul este o rană severă sau deformare. Corpul protejează foarte puţin organele pe care nu le poate simţi. Şi în Trupul spiritual pierderea simţului duce inevitabil la atrofiere şi deteriorare interioară. Multă suferinţă în lume este cauzată de egoismul unui organism viu căruia pur şi simplu nu îi pasă când altcineva suferă. În Trupul lui Hristos suferim deoarece nu suferim îndeajuns.

De asemenea, vreau să vorbesc despre încă un lucru care îl realizează mădularele Trupului lui Hristos atunci când se ocupă de suferinţa altora. Spun asta cu grijă: noi putem arăta dragoste atunci când se pare că Dumnezeu nu arată.

Marile povestiri ale creştinilor care au suferit, începând cu Cartea lui Iov şi Psalmii şi continuând cu experienţa marilor barbaţi din istoria crestinismului, vorbesc despre o „noapte întunecată a sufletului,“ când Dumnezeu pare să fie straniu de absent. Atunci când avem cea mai mare nevoie de El, atunci pare cel mai inaccesibil. În acest moment de aparentă abandonare, Trupul poate să ajungă la cea mai mare chemare a sa; devenim de fapt Trupul lui Hristos, întruchiparea realităţii Sale în lume.

Atunci când Dumnezeu pare ireal, le putem demonstra altora realitatea Sa arătând dragostea şi caracterul Său. Unii pot crede că asta este neputinţa lui Dumnezeu de a răspunde celor mai profunde nevoi ale noastre: „Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?“ Eu consider însă că asta este chemarea adresată restului Trupului, de a răzbate prin singurătate şi izolare pentru a întrupa fizic dragostea lui Dumnezeu.

„Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere. Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi. Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.“ (2 Corinteni 1:3-7)

Reflectând asupra nevoii de a dezvolta o sensibilitate mai mare la durere, mă gândesc la unul din pacienţii mei preferaţi, un om numit Pedro. Timp de cincisprezece ani trăise fără senzaţia de durere în mâna stângă, totuşi, într-un fel mâna nu suferise nici o vătămare. Dintre toţi pacienţii pe care îi supravegheam, doar Pedro nu arăta nici un semn de rană sau pierdere a vârfului degetului. Asociatul meu s-a apropiat cu grijă de mâna lui Pedro şi a venit la noi cu o surpriză. Un loc mic de pe palma sa avea încă o sensibilitate normală, aşa încât putea să simtă cea mai slabă atingere a unui ac sau chiar a unui fir ţeapăn de păr. În orice altă parte a palmei nu putea simţi nimic. De asemenea, am descoperit pe un termograf că locul sensibil era cu cel puţin şase grade mai fierbinte decât restul mâinii lui Pedro (lucru ce sprijinea teoria noastră, care era pe cale de a fi formulată, că zonele calde de pe trupul nostru se opun vătămării nervoase produse de lepră.)

Mâna lui Pedro a devenit pentru noi un obiect de mare curiozitate, iar el a fost bun şi nu a protestat, în timp ce noi ne făceam testele şi îl urmăream. Am observat că se apropia de obiecte cu capătul mâinii, aşa cum un câine se apropie de un obiect, căutând cu nasul. A luat o cană de cafea abia după ce i-a testat temperatura cu zona sensibilă de pe palmă.

În cele din urmă pe Pedro l-a obosit fascinaţia nesfârşită pe care ne-o provoca mâna sa. Ne-a spus:

–Ştiţi, m-am născut cu un semn pe mână. Doctorii au spus că era un hemangiom şi l-au îngheţat. Dar nu au putut să-l distrugă definitiv, deoarece încă îl simt cum pulsează.

Stânjenit oarecum că nu luasem în considerare această variantă, am verificat dacă arterele din mâna sa erau într-adevăr anormale. O încurcătură de artere aducea o cantitate în plus de sânge şi îl trimitea înapoi la vene, fără să îl trimită la capilarele mai fine. Drept urmare, sângele curgea foarte iute prin această parte a palmei, menţinând temperatura aproape de cea a inimii, prea caldă pentru ca bacilii leprei să se dezvolte.

Acel singur punct cald, de mărimea unei monezi de 5 cenţi, pe care Pedro îl considera înainte un defect, a devenit pentru el un avantaj minunat atunci când s-a îmbolnăvit de lepră. Acea bucată sensibilă care îi mai rămăsese îi proteja întreaga palmă.

Într-o biserică ce a devenit mare şi instituţională, mă rog să existe astfel de bucăţi de sensibilitate. Trebuie să contăm pe profeţi, care, fie prin discursuri, predici, fie prin artă, ne vor atrage atenţia asupra nevoiaşilor, vorbind elocvent despre durerea acestora.

„,Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu, mă doare, m'apucă groaza,“ striga Ieremia (8:21). Şi, în altă parte: „Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înlăuntrul inimii mele! 'mi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiţei şi strigătul de război.“ (4:19). Profeţi ca Ieremia şi Mica sunt în puternic contrast cu insensibilul Iona, căruia îi păsa mai mult de confortul său decât de nimicirea unui oraş întreg. Ma tem însa că in fiecare din noi este un mic Iona

Profeţii Israelului încercau să avertizeze întreaga naţiune cu privire la amorţirea ei spirituală şi socială. Trebuie să-i încurajăm pe Ieremia şi Mica moderni şi să-i preţuim pe membrii miloşi, sensibili la durere, aşa cum Pedro îşi preţuia bucăţica mică sensibilă de piele. Despărţind sensibilitate de suferinţă, riscăm să pierdem privilegiile pe care le avem ca parte a Trupului. Un organism viu este puternic doar ca cea mai slabă parte a lui.

Acest material este o traducere.